Wednesday, November 28, 2007

Istoria, ce desen animat


Cine a zis ca trebuie sa spui lucruri serioase cu fruntea incretita si sa faci filme cu teme mari in forme neaparat impunatoare? Marjane Satrapi isi povesteste viata intr-un desen animat, care inghite si ceva capitole de istorie recenta, de prin anii '70 si pana prin '90. Ajunsa in Occidentul liber, Marjane isi refuza libertatea din cauza unei banale povesti de amor, asa cum mai tarziu pleaca din nou spre lumea libera, in urma unui "banal divort". In Occident sau acasa, in Iran, Marjane ramane un spirit liber. Cu o mama care ar prefera-o mai curand independenta decat casatorita si o bunica cu sani mirosind a iasomie, Marjane nu avea cum sa fie altfel. Persepolis a primit premiul juriului la Cannes. L-a votat si Scoop aseara cu maximum de stele posibile, 5. Scenariu si regie: Marjane Satrapi & Vincent Paronnaud, de vazut in cadrul Festivalului filmului francez, 26 nov.-2 dec., in Bucuresti http://www.culture-france.ro/fra/interior_activites_fff.htm

Tuesday, November 27, 2007

Intrebare

Jurnalistul Cristi Sutu de la Cotidianul are blog pe care scrie tot ce ii ramane dupa inchiderea ziarului. Ce scrie acolo nu prea ar intra in ziar. Ce-nseamna asta? Carevasazica la Coti e cenzurat? Au ziaristilor nostri nu le mai e suficient sa foloseasca forme de expresie/exprimare organizate? Cine pierde, cine castiga? Castiga Sutu mai multi cititori pe blog, devenind astfel brand, si pierde Cotidianul nu stiu cati cititori? Sau Cotidianul castiga un numar infim de cititori atras de noul brand? Nu cred nici una, nici alta. Dar imi vine greu sa cred ca si asa, pe blogul lui personal, lui Sutu ii da mana sa dea informatii hard.

Mere rosii


E unul din cele mai frumoase fructe. Dar, Doamne, ce zgomot scoate! Ar trebui interzis

Deschis 24 din 24

Dupa modelul buticului de cartier, exista oameni deschisi 24 de ore din 24. Sunt acei oameni care chiar daca fizic dorm, avatarul lor e treaz. Sau muncesc, dar sunt pentru tine la datorie. Ii gasesti online zi si noapte, cu diverse statusuri istete gen nu ma deranja decat dupa ora 12. De regula (sa zicem in proportie de 90%), oamenii astia sunt si cei mai tristi, cei mai singuri, cei mai putin ocupati. E un fel de a-si demonstra ca n-au fost cautati pentru ca, normal, ei au fost cei care au anuntat ca sunt ocupati. Sigur, mai e categoria istetilor, a alora care au statusuri pline de subinteles, facuta sa te puna pe ganduri: mi-e si mie adresat? Mai sunt cei cu adevarat ocupati, dar stau online si te frustreaza ca-i vezi dar nu poti vorbi cu ei. Zilele astea mi-aminteam de perioada cand n-aveam in casa decat telefonul fix si imi ajungea sa nu ratez nicio intalnire si eram de gasit pentru toata lumea. Acum nimic nu mai e de ajuns sa fii gasit. Daca suni pe mobil, omul e intr-un "meeting", daca il suni acasa, e la serviciu, pe fixul de la serviciu slabe sanse sa ajungi la el, pe messenger iti zice ca e busy sau stepped out. Inca n-am auzit, dar cred poate ca o sa vina cineva sa propuna Ziua fara calculator sau Ziua/ora fara telefon mobil. Sa vedem ce se-ntampla.

Saturday, November 24, 2007

Fata lui tata

Charlotte Gainsbourg nu este numai fiica celebrilor sai parinti Serge Gainsbourg si Jane Birkin (Je t'aime moi non plus, daca mai era nevoie), ci si castigatoare a catorva premii, din care vreo doua Cesar-uri. A devenit celebra mai ales dupa ce a jucat rolul Jane Eyre, in regia lui Zefirelli. "I'm very square," spunea intr-un interviu pentru Telegraph. Da, e ascutita, colturoasa si foarte mica- petite- cum ii spun francezii (cf revistei Celebrity Sleuth, masurile ei sunt 32-24-37!!), iar rochii flamboiante poarta numai in filme, pentru ca in rest poate fi vazuta doar in jeansi. Am vazut-o azi in Nuovomondo si mai prin vara in The science of sleep (Arta viselor) a lui Michel Gondry. Canta la pian si deseneaza, insa afirma ca n-are pic de talent. De parca ar fi dupa ea.

Lumea noua

La 1922, Desdemona si Lefty coborau muntele Olimp inarmati cu o cutie de viermi de matase si se imbarcau pe puntea Giuliei. Bithynios, mica asezare montana de numai o suta de locuitori din Vestul Turciei purta din nou fes, dupa o oarecare perioada de independenta. Dar nu doar de asta pleaca cei doi. Intre ei se nascusera sentimente care nu-si au locul intre un frate si o sora si, da, in Lumea noua despre care citisera in corespondenta rara cu verisoara Sourmelina din Detroit, le-ar fi fost simplu sa-si ascunda identitatea si sa-si consume pana la capat dragostea vinovata. La bordul Giuliei, Lefty o curteaza pe Desdemona ca si cand atunci ar fi cunoscut-o pentru prima oara, iar cuplul ajunge centrul atentiei sutelor de imigranti care privesc cu intelegere idila infiripata pe Ocean. Totul decurge conform canonului, iar cu numai cateva zile inainte de a pasi pe Ellis Island, cei doi devin sot si sotie. Dincolo de povestea pseudohermafroditei cu 5-alfa reductaza, Middlesex a lui Jeffrey Eugenides vorbeste si despre imigratie si despre cum s-a construit America. Episodul curtatului se va repeta si in Lumea noua (Nuovomondo, 2006, regia Emanuele Crialese). De data aceasta un italian si o englezoaica amestecata printre italieni care viseaza ca odata ajunsi in Lumea noua, vor inota in rauri de lapte, vor pescui morcovi uriasi, iar bulbii cepelor vor fi cat casa. Intr-o viziune nemodificata genetic, asa visa si tiganul lui Ion Budai-Deleanu ceva mai devreme si, in comunism, personajele lui Cartarescu din Levantul. Scenele de reverie sunt amestecate cu saracia lucie. De pus la presat macar cateva imagini: satul italian stancos de la inceput, cu oameni ducand un trai chinuit printre pietre (alt Olimp!); scena plecarii vaporului catre America, cu o multime tacuta care priveste la cei pe care ii vede pentru ultima oara si una care nu stie incotro merge, pe fondul zgomotului teribil al masinariei cu aburi; momentul cand bunica tace si-i transfera vocea nepotului, hotarand astfel ca se va intoarce singura acasa, iar nepotul va ramane alaturi de ceilalti in America, intr-o viata noua; si inca o scena cu doua tabere care se privesc in tacere: barbati americani asteptandu-si mireasa de pe continent, dezamagire de o parte, dezamagire & umilinta de alta la momentul cand vad cine e alesul, cunoscut pana atunci doar din poza retusata. Trierea de pe Ellis Island aminteste ca istoria doar se coafeaza putin: daca la inceputul secolului America ii alegea pe cei sanatosi, buni de munca, cu ceva abilitati, astazi ii alege pe cei destepti, performerii, varfurile. Din cand in cand e util un refresh al memoriei, pentru ca multi au uitat de unde au plecat. Sau nu mai vor sa stie ca am vaslit candva in aceeasi barca. Capisci?

Friday, November 23, 2007

Serile filocalice

Pr Teofil Paraian a vorbit aseara la Facultatea de Teologie din Bucuresti, in cadrul Serilor Filocalice. Un amfiteatru arhiplin, revarsat pe holul de la intrare. Cei care n-am apucat sa-l ascultam de aceasta data, speram sa revina curand.

Thursday, November 22, 2007

ziarele se uita la televizor

articole intregi de ziar facute dupa emisiuni de la televizor. redactii intregi si-au pierdut cheful de umblat dupa stiri si butoneaza telecomanda doar-doar o pica vreo stire. televiziunea face agenda presei, geaba vii cu comunicatul in toate ziarele "centrale" ca raul a fost facut. daca ziarele nu scriu, cititorii incep sa-si scrie propriul ziar. sa vedem ce-o iesi din asta. am inceput sa ma prind in joc.

de ce nu si invers

astept sa vina ziua cand cd-urile, excursiile in strainataturi, minicoopurile sa apara la oferta cu ziarele. de exemplu, cumperi o masina miercuri, primesti gratuit jurnalul national. cumperi o excursie in tenerife, primesti premiu ziarul adevarul. cumperi ultimul album Britney Spears, numai vinerea, la oferta cu gandul. v-ar placea, domnule CTP?

primul comentariu

azi am vazut ca am un comentariu. ce emotie greu de stapanit!!! deci cineva citeste. deci cuiva i-am starnit interesul. blogul asta e contemporanul lui marius tuca si-al CTP-ului. si ca astia doi, e suparat pe publicitate, nu vrea publicitate, de aceea se incapataneaza sa nu se promoveze. in fine, dupa ce am amanat placerea o zi intreaga, misterul s-a dezlegat. un anume crescent imi scrie in portugheza. am dat pe google language tools si am gasit si traducerea. era genul de spam. nu stiu cum de s-a gasit sa faca spam pe un blog cu zero trafic. poate ca si ambitia lui este aceeasi cu a mea: zero clienti.

mmd, pazea!

pe www.premiumpr.ro/blog, Sorana Savu povesteste nonsalant intr-un post intitulat Noi la Starbucks şi Starbucks la noi despre cum i-a invitat pe cei de la S. la ei la agentie sa povesteasca, la o cafea, despre cum e cu traficul bucurestean. "mai în glumă mai în serios, ne-am despărţit rugându-i să organizăm nişte “rapoarte trimestriale” măcar, ca să reuşim într-un an să trecem prin toate cele 15 sortimente de cafea pe care le au în cafenele, la pungă," zice ea. Nu intamplator, Starbucks lucreaza deja cu o firma de PR, iar firma de PR este aceeasi de la care Sorana fugea acum cativa ani impreuna cu sotul & cu alti cativa clienti importanti, lasand mmd, caci despre ei vorbim, in fundul gol. i-a trebuit mmd ani buni sa-si revina, iar faptul ca au in cont clienti ca Starbucks o fi ceva. Tot respectul pentru Sorana, care pare sa fi evoluat foarte mult de la momentul mmd: fura la vedere, nu pe sest.

academician pe divan

prin 2003, Metallica intrase intr-o criza fara precedent. scandalul napster care determinase fanii sa iasa in strada si sa calce in picioare albumele legendarei trupe, problemele cu alcoolul ale lui James Hatfield, dar si plecarea din trupa a lui Jason Newsted pareau ca declansasera sfarsitul Metallica. insa cei 3 ramasi, adica Hatfield, Ulrich si Hammet gasesc puterea s-o ia de la capat. cum credeti? trupa a angajat un psihiatru care a stat impreuna cu ei timp de vreun an de zile, in toate momentele, puse pe pelicula si editate in excelentul documentar Some kind of monster. ce vreau sa zic este ca in aceeasi situatie mi se pare ca se gaseste astazi Academia Catavencu. Multi dintre cei de acolo au facut bani, dar si-au pierdut (interesul pentru) creativitate. O gasca misto, cand zic gasca ma gandesc la band, ca la trupele rock, a devenit business. Clasic. Multi din fostii ziaristi deveniti azi antreprenori frecventeaza gasti paralele. Pe unii asta ii mentine proaspeti. Pe altii, se pare ca le vlaguieste materia prima care i-a facut celebri: umorul. Aud ca Eugen Istodor pregateste un fel de istorie a Academiei. Foarte frumos, pentru ca Academia reprezinta un moment in istoria asta postdecembrista. Sper ca aceasta carte, daca s-o scrie, sa nu insemne statuia pe care altii si-o fac in timpul vietii. In locul lui Mircea Toma as reveni la meseria de baza, cea de psiholog, si i-as pune pe toti pe divan ca sa le rascolesc creativitatea.

Monday, November 19, 2007

o, brad urat

cam pe locul in care se zicea ca va creste catedrala mantuirii, in parcul de la unirii, a crescut un schelet metalic. azi putin, maine ceva mai mult. in sfarsit, am aflat si faptasul: millenium. pentru fapta savarsita, propun ca angajatii bancii cu acelasi nume sa faca 100 de zile in folosul comunitatii.

reclame

de acasa si pana la metrou am vazut cel putin patru panouri de reclama sau bannere cazute la pamant sau facute harcea-parcea de vant. dupa ce ca oricum agresau prin prezenta, acuma au devenit gunoi, mizerie ca tot ce traieste in bucuresti.

Wednesday, November 14, 2007

printre altele

cand esti nedormit e senzatia aia ca toate lucrurile sunt la limita. ca apesi claviatura computerului si degetele functioneaza pe post de ancora pentru corpul-balon, inaltat intre timp printre zmee. ti se maresc pupilele ca dupa injectia cu atropina dar in ciuda dimensiunilor tu nu vezi decat bule negre de parca ai pluti in acid coca-cola. intr-o zi de-asta iti vine sa le pui pistolul la tampla si sa le zici: dead-line!!!!!!!!!!

Monday, November 12, 2007

add to favorites

la ceainaria triangle d'or din bulevardul mihalache 92** (www.triangledor.ro), am baut un bourbon vanilla (mmmmmmm!) intr-o atmosfera calda chic. daca n-as fi fost asa de conservatoare, poate as fi incercat Perles D’Or, "perle de ceai verde, delicat culese si invelite una cate una in foita de aur"*. si daca as fi fost mai putin conservatoare as fi acceptat, poate, ca prezenta siglei de multinationala carbogazoasa chiar era necesara.
* Budistii atribuie aurului calitati afrodisiace, anti-stres, anti-inflamatorii.
** ai observat ca bucurestenii vorbesc ca si cand toata lumea ar fi din bucuresti?

a la reine astrid

mi-e pofta de http://www.ciocolatafrantuzeasca.ro/ Am rontait toata saptamana trecuta dintr-un bulgare din colectia (cum de nu ma mira?!) Plaque gourmandes: lapte, coaja de portocala, fistic si alune. Gustul e pe masura pretului: indecent. Prin urmare recomand a se merge numai in zi de salariu. Colega a achizitionat ciocolata 99%: amara & neagra ca pacatul. A, originalul se gaseste aici http://www.reineastrid.fr/

ceci n'est pas un blog

... ci o cura de slabire. Adica in locul unui patratel de ciocolata, 1500 de semne-cu-spatii pe noicanimeni. In locul unei prajituri, 2000 de semne-cu-spatii. Si tot asa. Uite-asa se-ngrasa blogul. Cand n-oi mai scrie, n-oi ca nimeni.