Tuesday, November 18, 2008

Vaclav Havel


Cred ca multi v-ati intrebat ce face un presedinte cand nu este in campanie, cand nu apare la televizor, cand nu vorbeste populisto-grav despre probleme "de interes national". Cu toata tabloidizarea presei noastre, n-am vazut vreun demers de acest fel pana acum si, sincer, nici n-am vazut pana acum vreun presedinte caruia sa vreau sa-i patrund in intimitate. Vaclav Havel, ultimul presedinte al Cehoslovaciei si primul presedinte al Cehiei, si-a asumat acest rol, punandu-si viata pe tava in filmul Citizen Havel, ce a putut fi vizionat in urma cu o saptamana la Centrul ceh. "N-o sa fiti niciodata atat de aproape de un presedinte," a avertizat gazda Centrului ceh inaintea vizionarii. As zice ca rareori poti fi asa aproape de un om. In film exista inclusiv imagini de la vizita lui Havel in Romania, in timpul presedintiei lui Emil Constantinesu. Calatorind in avionul care-l poarta spre Romania, presedintele Havel isi corecteaza discursul pe care urmeaza sa-l tina in fata Academiei, politichiei si intelighentiei romane cu ocazia primirii titlului Doctor Honoris Causa. "Din cate imi dau seama, toti cei care vin in Romania primesc premiul pe care o sa-l primesc eu", se amuza presedintele. Un film de vazut de catre alegatori, de catre politicieni si de catre cei care erau prea ocupati cu alte lucruri in vremea cand toate lucrurile acelea s-au intamplat; fiindca nu cred ca vom mai avea ocazia prea curand sa intalnim atata onestitate si atata umor din partea unui politician.

Thursday, November 13, 2008

Back in business!

Cum harta crizei a ajuns si in sertarul amnezic al lui Noicanimeni, am hotarat sa las familiei macar impresia ca am o ocupatie si ca nu ma port deja ca un somer. Prin urmare, iata-ma, back in business, fie el si cu o clientela de 5-7 musterii pe zi. E destul de misto sa nu faci nimic si business-ul sa mearga, cine mai poate sa se laude cu asa performante zilele astea? Tu vrei sa-l omori, dar el nu te lasa sa traiesti, vorba aia. Pe vremea cand scriam zilnic, mama imi aducea mancarea la tastatura, plina de repros: "saracu, cat de mult se speteste muncind, mai fa si tu o pauza, nu vezi ca te-ai galbejit, mai iesi si tu la un suc". Ba o auzeam cum se cearta cu nebunul de deasupra ca iar da gauri in pereti cand "lumea munceste". In ultima vreme insa incepuse sa ma cam evite si sa-mi arunce priviri banuitoare. "Nu cumva ai intrat in criza?" Ei, bine, ba da, in criza sunt, si sunt mandru de criza mea. Pai cum asa? Uite-asa: ma bucur de pe-acum ca o sa pot sa povestesc nepotilor, la pensie, cum am apucat marea criza. O sa fiu un erou al nepotilor mei, care se vor mandri cu un bunic care a mai apucat sa vada o cometa, sa traiasca o explozie nucleara, o revolutie si mai stiti voi ce. Mai ce?