Wednesday, November 28, 2007

Istoria, ce desen animat


Cine a zis ca trebuie sa spui lucruri serioase cu fruntea incretita si sa faci filme cu teme mari in forme neaparat impunatoare? Marjane Satrapi isi povesteste viata intr-un desen animat, care inghite si ceva capitole de istorie recenta, de prin anii '70 si pana prin '90. Ajunsa in Occidentul liber, Marjane isi refuza libertatea din cauza unei banale povesti de amor, asa cum mai tarziu pleaca din nou spre lumea libera, in urma unui "banal divort". In Occident sau acasa, in Iran, Marjane ramane un spirit liber. Cu o mama care ar prefera-o mai curand independenta decat casatorita si o bunica cu sani mirosind a iasomie, Marjane nu avea cum sa fie altfel. Persepolis a primit premiul juriului la Cannes. L-a votat si Scoop aseara cu maximum de stele posibile, 5. Scenariu si regie: Marjane Satrapi & Vincent Paronnaud, de vazut in cadrul Festivalului filmului francez, 26 nov.-2 dec., in Bucuresti http://www.culture-france.ro/fra/interior_activites_fff.htm

Tuesday, November 27, 2007

Intrebare

Jurnalistul Cristi Sutu de la Cotidianul are blog pe care scrie tot ce ii ramane dupa inchiderea ziarului. Ce scrie acolo nu prea ar intra in ziar. Ce-nseamna asta? Carevasazica la Coti e cenzurat? Au ziaristilor nostri nu le mai e suficient sa foloseasca forme de expresie/exprimare organizate? Cine pierde, cine castiga? Castiga Sutu mai multi cititori pe blog, devenind astfel brand, si pierde Cotidianul nu stiu cati cititori? Sau Cotidianul castiga un numar infim de cititori atras de noul brand? Nu cred nici una, nici alta. Dar imi vine greu sa cred ca si asa, pe blogul lui personal, lui Sutu ii da mana sa dea informatii hard.

Mere rosii


E unul din cele mai frumoase fructe. Dar, Doamne, ce zgomot scoate! Ar trebui interzis

Deschis 24 din 24

Dupa modelul buticului de cartier, exista oameni deschisi 24 de ore din 24. Sunt acei oameni care chiar daca fizic dorm, avatarul lor e treaz. Sau muncesc, dar sunt pentru tine la datorie. Ii gasesti online zi si noapte, cu diverse statusuri istete gen nu ma deranja decat dupa ora 12. De regula (sa zicem in proportie de 90%), oamenii astia sunt si cei mai tristi, cei mai singuri, cei mai putin ocupati. E un fel de a-si demonstra ca n-au fost cautati pentru ca, normal, ei au fost cei care au anuntat ca sunt ocupati. Sigur, mai e categoria istetilor, a alora care au statusuri pline de subinteles, facuta sa te puna pe ganduri: mi-e si mie adresat? Mai sunt cei cu adevarat ocupati, dar stau online si te frustreaza ca-i vezi dar nu poti vorbi cu ei. Zilele astea mi-aminteam de perioada cand n-aveam in casa decat telefonul fix si imi ajungea sa nu ratez nicio intalnire si eram de gasit pentru toata lumea. Acum nimic nu mai e de ajuns sa fii gasit. Daca suni pe mobil, omul e intr-un "meeting", daca il suni acasa, e la serviciu, pe fixul de la serviciu slabe sanse sa ajungi la el, pe messenger iti zice ca e busy sau stepped out. Inca n-am auzit, dar cred poate ca o sa vina cineva sa propuna Ziua fara calculator sau Ziua/ora fara telefon mobil. Sa vedem ce se-ntampla.

Saturday, November 24, 2007

Fata lui tata

Charlotte Gainsbourg nu este numai fiica celebrilor sai parinti Serge Gainsbourg si Jane Birkin (Je t'aime moi non plus, daca mai era nevoie), ci si castigatoare a catorva premii, din care vreo doua Cesar-uri. A devenit celebra mai ales dupa ce a jucat rolul Jane Eyre, in regia lui Zefirelli. "I'm very square," spunea intr-un interviu pentru Telegraph. Da, e ascutita, colturoasa si foarte mica- petite- cum ii spun francezii (cf revistei Celebrity Sleuth, masurile ei sunt 32-24-37!!), iar rochii flamboiante poarta numai in filme, pentru ca in rest poate fi vazuta doar in jeansi. Am vazut-o azi in Nuovomondo si mai prin vara in The science of sleep (Arta viselor) a lui Michel Gondry. Canta la pian si deseneaza, insa afirma ca n-are pic de talent. De parca ar fi dupa ea.

Lumea noua

La 1922, Desdemona si Lefty coborau muntele Olimp inarmati cu o cutie de viermi de matase si se imbarcau pe puntea Giuliei. Bithynios, mica asezare montana de numai o suta de locuitori din Vestul Turciei purta din nou fes, dupa o oarecare perioada de independenta. Dar nu doar de asta pleaca cei doi. Intre ei se nascusera sentimente care nu-si au locul intre un frate si o sora si, da, in Lumea noua despre care citisera in corespondenta rara cu verisoara Sourmelina din Detroit, le-ar fi fost simplu sa-si ascunda identitatea si sa-si consume pana la capat dragostea vinovata. La bordul Giuliei, Lefty o curteaza pe Desdemona ca si cand atunci ar fi cunoscut-o pentru prima oara, iar cuplul ajunge centrul atentiei sutelor de imigranti care privesc cu intelegere idila infiripata pe Ocean. Totul decurge conform canonului, iar cu numai cateva zile inainte de a pasi pe Ellis Island, cei doi devin sot si sotie. Dincolo de povestea pseudohermafroditei cu 5-alfa reductaza, Middlesex a lui Jeffrey Eugenides vorbeste si despre imigratie si despre cum s-a construit America. Episodul curtatului se va repeta si in Lumea noua (Nuovomondo, 2006, regia Emanuele Crialese). De data aceasta un italian si o englezoaica amestecata printre italieni care viseaza ca odata ajunsi in Lumea noua, vor inota in rauri de lapte, vor pescui morcovi uriasi, iar bulbii cepelor vor fi cat casa. Intr-o viziune nemodificata genetic, asa visa si tiganul lui Ion Budai-Deleanu ceva mai devreme si, in comunism, personajele lui Cartarescu din Levantul. Scenele de reverie sunt amestecate cu saracia lucie. De pus la presat macar cateva imagini: satul italian stancos de la inceput, cu oameni ducand un trai chinuit printre pietre (alt Olimp!); scena plecarii vaporului catre America, cu o multime tacuta care priveste la cei pe care ii vede pentru ultima oara si una care nu stie incotro merge, pe fondul zgomotului teribil al masinariei cu aburi; momentul cand bunica tace si-i transfera vocea nepotului, hotarand astfel ca se va intoarce singura acasa, iar nepotul va ramane alaturi de ceilalti in America, intr-o viata noua; si inca o scena cu doua tabere care se privesc in tacere: barbati americani asteptandu-si mireasa de pe continent, dezamagire de o parte, dezamagire & umilinta de alta la momentul cand vad cine e alesul, cunoscut pana atunci doar din poza retusata. Trierea de pe Ellis Island aminteste ca istoria doar se coafeaza putin: daca la inceputul secolului America ii alegea pe cei sanatosi, buni de munca, cu ceva abilitati, astazi ii alege pe cei destepti, performerii, varfurile. Din cand in cand e util un refresh al memoriei, pentru ca multi au uitat de unde au plecat. Sau nu mai vor sa stie ca am vaslit candva in aceeasi barca. Capisci?

Friday, November 23, 2007

Serile filocalice

Pr Teofil Paraian a vorbit aseara la Facultatea de Teologie din Bucuresti, in cadrul Serilor Filocalice. Un amfiteatru arhiplin, revarsat pe holul de la intrare. Cei care n-am apucat sa-l ascultam de aceasta data, speram sa revina curand.