Vaclav Havel

Cred ca multi v-ati intrebat ce face un presedinte cand nu este in campanie, cand nu apare la televizor, cand nu vorbeste populisto-grav despre probleme "de interes national". Cu toata tabloidizarea presei noastre, n-am vazut vreun demers de acest fel pana acum si, sincer, nici n-am vazut pana acum vreun presedinte caruia sa vreau sa-i patrund in intimitate. Vaclav Havel, ultimul presedinte al Cehoslovaciei si primul presedinte al Cehiei, si-a asumat acest rol, punandu-si viata pe tava in filmul Citizen Havel, ce a putut fi vizionat in urma cu o saptamana la Centrul ceh. "N-o sa fiti niciodata atat de aproape de un presedinte," a avertizat gazda Centrului ceh inaintea vizionarii. As zice ca rareori poti fi asa aproape de un om. In film exista inclusiv imagini de la vizita lui Havel in Romania, in timpul presedintiei lui Emil Constantinesu. Calatorind in avionul care-l poarta spre Romania, presedintele Havel isi corecteaza discursul pe care urmeaza sa-l tina in fata Academiei, politichiei si intelighentiei romane cu ocazia primirii titlului Doctor Honoris Causa. "Din cate imi dau seama, toti cei care vin in Romania primesc premiul pe care o sa-l primesc eu", se amuza presedintele. Un film de vazut de catre alegatori, de catre politicieni si de catre cei care erau prea ocupati cu alte lucruri in vremea cand toate lucrurile acelea s-au intamplat; fiindca nu cred ca vom mai avea ocazia prea curand sa intalnim atata onestitate si atata umor din partea unui politician.

Back in business!

Cum harta crizei a ajuns si in sertarul amnezic al lui Noicanimeni, am hotarat sa las familiei macar impresia ca am o ocupatie si ca nu ma port deja ca un somer. Prin urmare, iata-ma, back in business, fie el si cu o clientela de 5-7 musterii pe zi. E destul de misto sa nu faci nimic si business-ul sa mearga, cine mai poate sa se laude cu asa performante zilele astea? Tu vrei sa-l omori, dar el nu te lasa sa traiesti, vorba aia. Pe vremea cand scriam zilnic, mama imi aducea mancarea la tastatura, plina de repros: "saracu, cat de mult se speteste muncind, mai fa si tu o pauza, nu vezi ca te-ai galbejit, mai iesi si tu la un suc". Ba o auzeam cum se cearta cu nebunul de deasupra ca iar da gauri in pereti cand "lumea munceste". In ultima vreme insa incepuse sa ma cam evite si sa-mi arunce priviri banuitoare. "Nu cumva ai intrat in criza?" Ei, bine, ba da, in criza sunt, si sunt mandru de criza mea. Pai cum asa? Uite-asa: ma bucur de pe-acum ca o sa pot sa povestesc nepotilor, la pensie, cum am apucat marea criza. O sa fiu un erou al nepotilor mei, care se vor mandri cu un bunic care a mai apucat sa vada o cometa, sa traiasca o explozie nucleara, o revolutie si mai stiti voi ce. Mai ce?

Crestere pana la piciorul broastei

Stire NewsIn: "EURO 2008 a ridicat vânzările agenţei de turism Perfect Tour cu 0,66%, pentru cele peste 150 de pachete destinate evenimentului sportiv primind-se solicitări încă din luna decembrie 2007, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii operatorului din turism." Acuma nu stiu cum e mai rau: sa fie prostie sau sa fie spaga? Ce crestere e aia de 0,66%?!

Vilegiaturist la tine acasa

E vara si toata lumea cred ca merge cu prietenii la bere, nu pe blog. Putinii mei prieteni de blog cred ca sunt si ei la bere, mai ales ca vreo luna si ceva nu le-am dat niciun semn. Iar cu atata fotbal si campanie electorala cand sa mai citeasca omul? Ba sa citeasca orice, numai sa citeasca. Nu lecturi vreau insa sa recomand, ci calatorii. M-au purtat pasii in weekendul trecut la malul marii noastre negre si din ce in ce mai moarte, unde am descoperit doua locuri carora n-ar trebui sa le fac niciun fel de reclama, pentru ca n-ar avea nevoie si pentru ca, in cazul de fata, cu cat mai putini, cu atat mai selecti. Unul ar fi o cherhana de langa Neptun, unde vine sa manance calcan cu nasturei si Mircea Dinescu (parol!), care insa trece neobservat pe langa familia de lebede stralucitor de albe pripasite in buza cherhanalei. Locul al carui nume nu-l stiu este situat intr-un golfulet linistit chiar pe plaja si este de o mie de ori mai frumos ca vechea vama veche. Puteti ajunge la el cu masina sau cu bicicleta pe niste cararui care si-au facut loc printre campuri intregi de maci.
La o zvarlitura de bat de locul cu pricina am gasit ceva insa si mai uimitor. O frantuzoaica cu mult curaj a deschis un restaurant dichisit cu bucatar-sef frantuz care face un parfait de ti se rostogoleste apoi limba in rrrrrauri-rrrauri. Pivnitele restaurantului adapostesc adevarata comoara insa, vinurile Clos des Colombes, preparate din struguri neaosi. Frantuzoaica ne-a retinut cu drag la povesti si daca hotelul la care lucreaza ar fi fost gata cred ca nici noi nu ne-am mai fi lasat dusi. Cititi despre ea si pe closdescolombes.
Mi-am amintit cu aceasta ocazie un cuvant pe care nu cred ca-l mai foloseste nimeni: vilegiaturist. Vi-l amintiti? Daca da, alcatuiti o scurta compunere (1500 de semne cu spatii max) in care sa povestiti cand ati fost ultima data vilegiaturist. Trimiteti compozitia pe scoop.noicanimeni@gmail.com si puteti castiga un pahar de Clos de Colombes din recolta 2006 (sauvignon blanc).

Jos de pe stalpii electorali

Inimaroiu, Mihalache, Orban, inegalabilul Gaf-Deac, Diaconescu sau Gusa sa faca bine sa vina sa curete mizeria pe care au lasat-o prin tot orasul cu mutrele lor spanzurate intre cablurile de internet si cele ale electrica, in timpul campaniei de la primul tur al localelor. Ar fi o mare dovada de bun simt, dar e greu de crezut ca vreunul il are. Pariu.

Dor de blog

Am lipsit mai bine de o luna. S-au intamplat multe cu mine, poate ca si cu voi. Mi-ar placea sa-mi povestiti ce-ati mai facut. Eu o sa incep cu aseara. Am fost la concert Goldfrapp. Primul meu concert de electro. Doua constatari: una despre oamenii din jur, alta despre muzica. In primul rand, fetele care au acum 14-16 ani nu mai sunt asa de inalte, asa ca piticelor, bucurati-va ca vine o generatie cu care puteti concura pe picior de egalitate.
Muzica electro. M-am bucurat sa-i vad, in sfarsit pe Suie Paparude live, chiar daca sunetul a fost cam murdar (dar poate ca asa si trebuie) si am urmarit cu interes evolutia britanicilor de la addictive tv, care preiau mostre de pelicule cu sunet cu tot si fac colaje video-muzicale. Interesant, haios. Dar dupa atata computer si bubuiala, mi se facuse dor de un instrument, de o voce, de un om. DOrinta mi-a fost indeplinita cu Goldfrapp, insa prea tarziu pentru ca deja ma luase somnul.

Pelerinaj 2004