Doamna Popa si Coloana infinitului

Mihaela Popa, fosta angajata a biroului PWC din Londra, isi acuza fostul angajator de discriminare si cere despagubiri in valoare de 46 milioane de euro. Romanca, al carui salariu anual era de 47.500 euro, pretinde ca i se promisese promovare si un salariu anual de 580.000 euro plus bonusuri. Imi place stirea, pentru ca e cu romani. Mai precis cu romance si daca memoria nu ma-nsala e prima oara cand auzim de un nume romanesc implicat intr-un astfel de caz. 46 de milioane de euro. Habar n-am ce inseamna asta. Ma gandesc la chestiile care ma intereseaza si ma-ntreb cate bucati as putea sa am de banii astia. Cate tone de inghetata? Cate containere de cirese? Ma depaseste. Stiu sa numar pana la un punct, dup-aia mai bine ma uit pe cer, la stele si ma gandesc ce-ar fi sa fie bani. Deci aceasta doamna contabil intr-o multinationala avea salariu anual de 47.500 de euro. Carevasazica atata valoreaza mintea unui contabil de multinationala. N-am nimic cu profesia, e cat se poate de onorabila, insa ce gandeste, ce creeaza aceasta minte ca sa merite acesti bani? Atunci in ce multinationala ar trebui sa lucreze un Cartarescu sau ar fi trebuit sa fie inrolat Brancusi ca sa castige cat Coloana infinitului? Mintea unui contabil, mai scumpa de mintea de artist? In ce fel de lume traim?

Thumbs up

In cazul unora parca ar gandi cu degetele. De exemplu ale ei: fuga-fuga pe tastatura toata ziulica. I-am invatat ritmul, pauzele, intretaierile, revenirile si razgandirile. Din coltul unde ma aflu i le vad pe toate cinci lacuite cu oja gri sidefat. Si-ar turna sclipici si pe gat daca ar putea sa sclipeasca. Stau cu nervii incordati si ii pandesc carnaciorii la fel de patrati ca tot restul corpului ei. Si masina cand si-o parcheaza si-o parcheaza tot asa intr-un fel patrat. Masina ei se lateste pe trotoar ca nicio alta. Si cand merge parca i-a luat forma imensului ei posterior. Care si el e patrat, la fel ca si capul incadrat de o tunsoare patrata. Dar parca despre degete era vorba.

Pe cine ai langa tine

Filmul vazut aseara la mall, Public enemies, mi-a dat o idee care ar putea sa mai civilizeze putin salile noastre de cinema, unde a devenit aproape un chin sa intri. Una din putinele scene de retinut din film il arata pe Johnny Depp ("John Dillinger"), mare jefuitor de banci, la film. Inainte sa inceapa filmul, pe ecran apare un anunt gen Wanted, in care spectatorii sunt invitati sa se uite la stanga, apoi la dreapta si sa se asigure ca nu cumva vecinul de scaun ar fi cel cautat. Urmand modelul, as poza "infractorii" din salile de cinema si le-as arata mutrele pe tot ecranul, in malluri, sa se vada si ei cat de groaznici sunt. Si dupa, as aprinde luminile in sala si as zice: uitati-va in stanga, uitati-va in dreapta. Odata identificati, sa fie tarati afara de politia multiplexelor si loviti in plex cu flexul si sa fie pusi sa faca 5000 de genuflexiuni pan-or asuda sa le treaca dorinta de popcorn, pocnit baloane de guma de mestecat, vorbit la telefon in timpul filmului, povestit filmul cu alt "infractor", hahait zgomotos samd.

Dupa un an

Scriam mai an despre un anume loc pe care la vremea respectiva m-am ferit sa-l numesc de frica sa nu urmeze potopul de oameni si sa nu-i vina vreunui mirceatoma ideea sa-l salveze. Fiindca nu mai e niciun pericol, locul fiind complet destinat pierzaniei, acuma pot sa divulg: a se ocoli Popasul pescarilor Neptun din urmatoarele motive:
- preturi astronomice (cca 200 g calcan=500.000 lei vechi);
- servicii lente (trei persoane cu pretentii modeste au fost hranite dupa 2 ore);
- fitze prea multe (jeep-uri pe plaja, "vedete")

Aici nu mai scrie nimeni?

Literatura si caricatura

Vineri, 13 februarie, la Club A, Ion Barbu- caricaturistul si iubitorul de poezie- vorbeste despre Literatura si caricatura, la o intalnire Bookblog.

Ciocolata a la Mosilor

Ca sa nu crapam de frig pana la intrarea in foarte friguroasa sala de cinema Europa, ne-am hotarat sa bem o ciocolata calda a cote, chiar langa Burebista din Mosilor. Dam sa intram, usa incuiata, desi vazusem doua vanzatoare stand la taclale dupa tejghea. "E-nchis", zic, cand una din fete vine sa ne descuie. "Poftiti", zice dumneaei. Miros de fum statut de la revelion. Dincolo de noi si ele, televizorul. Nitel stingheri, ne cufundam nasurile adanc in cestile cu ciocolata calda, pentru a le scoate dupa nici trei secunde, scuipand si afurisind. "Nu platim asa ceva!" O acreala cu iz de mucegai. De pe fundul cestii, ceva pojghita de ciocolata. "Hotarat, nu!" Ducem politicos cestile inapoi, explicam ca nu se poate bea, sa guste si dumnealor sa se convinga. Dupa cateva minute de reflectie, una din fete vine si ne explica doct ca "nu a fost respectata reteta originala". Reteta nu, dar cu noi ce-ati avut?