Tatal lui

Am pus mana in iarna asta pe Scrisori catre fiul meu- Liiceanu- si mi-am dat seama ca, in ciuda a ceva experienta de lectura, m-am pacalit de marketingul ce a inconjurat lansarea cartii. Am gasit scriitura cam pretioasa pentru un tata care ii scrie fiului si m-am enervat de multe ori, inclusiv cand i-a luat zeci de pagini sa se prinda ca pe aceeasi tastatura a telefonului mobil sunt si litere si cifre si ca daca zici 0722-martin, zici 0722-627846. M-au amuzat contextele in care vorbeste de prietenul sau Andrei Plesu (chiar si cand doar se vorbeste despre el, Plesu are darul sa insenineze pagina) si pretul pe care amandoi l-au platit celebritatii (p.42): "Se plimba pe un mare bulevard din Pekin, cand si-a dat seama ca din ce in ce mai multi chinezi incep sa se bucure la vederea lui si fac semne extrem de prietenoase. Sa fi fost vreo poza de-a lui prin ziare? s-a gandit o clipa. Dar de ce sa simta chinezii o atat de mare bucurie la vederea ministrului roman al culturii? Cum semnele de simpatie cresteau in mod vizibil de la un minut la altul, Andrei s-a aplecat catre insotitorul sau si l-a rugat sa-i explice ce se intampla. "Acum doua zile, Excelenta, a fost un concert al lui Pavarotti si lumea crede ca sunteti el." La Iasi e confundat cu Ludovic Spiess, la Sinaia cu Radu Anton Roman.
Ceva-ceva tot au in comun o parte din personajele de mai sus, si ma refer la pasiunea pentru bucatarie: pe si mai multe pagini, Liiceanu povesteste cum a-nvatat sa prepare Jambalaya, "o reteta din Delta Mississippiului", pe care o povesteste ca pe o piesa in 3 acte.
Cum suntem de acord cu totii ca tatii sunt pisalogi, de multe ori pretiosi, de multe ori plini de ei, rezulta ca Liiceanu e un tata excelent. Ceea ce va doresc si voua sa aveti!