De ce nu mai merg la Intersport

La usa sunt doi baieti care te pun sa dai jos rucsacul si ti-l pun nu stiu unde sub cheie. Pe mine lucrul asta ma enerveaza, nu vreau sa fiu tratat ca un hot. N-am mai vazut in nicio alta tara chestia asta cu pusul sub cheie al bagajelor. Nici macar in Place Vendome, la marile magazine de bijuterii. Intersport Unirea m-a pierdut de client, la fel si altii ca ei.

Cum mi-am irosit prima zi de vacanta

Desi mi-am jurat sa nu calc prin magazine zilele acestea, n-am incotro si iata-ma in carca cu un rucsac burdusit de cadouri si cu mainile blocate de pungi. Ce-o fi inauntru? Cine mai stie? Nu vreau decat sa ajung odata acasa, sa ma eliberez.

Studiu

Un om normal consuma, in medie, doua agende pe an, hai, fie trei. Cei mai multi oameni primesc agende din cel putin doua surse. Intr-un cuplu, se strang, anual, macar opt agende. Dupa ce a dat forward la o parte din ele, cuplul tot mai ramane cu patru-cinci neconsumate, care se reporteaza pentru anul viitor. De unde rezulta ca anul viitor in casa vor ramane macar 12 agende, peste inca un an se vor inmulti undeva la 16 samd. Atunci de ce mai trimiteti agende?

Mihaela Nicola, pe tocurile-cui ale literaturii

Mihaela Nicola, sefa Nicola Porter Novelli- The Group (www.thegroup.ro) s-a pus pe publicat carti. "Pe tocuri", editura Nemira, reprezinta o colectie de articole aparute in diverse reviste si este genul de carte bla bla, in care autoarea scrie fara sa spuna nimic. Crase banalitati intinse pe vreo 200 de pagini, pentru care iti vine sa te duci sa ceri banii inapoi. Pentru ca a platit, Scoop isi permite sa critice. Curiosi sa vedem cum vede noile medii o fosta mare sefa de agentie, am deschis direct la capitolul "Din redactie in blogosfera." Aflam ca autoarea citeste asiduu bloguri de jurnalisti (Tolo, Comanescu), dar si de politicieni (Nastase, Gusa). Adrian Nastase este "viu, nu dezamageste prin abandon si nepasare", in timp ce blogul lui Geoana a devenit "manual nedigerabil, abstract, constipat." Am facut greu slalom printre bla bla-uri si am aflat ca autoarea isi pune probleme de ordin religios: adica de ce doar barbatii pot fi preoti si femeile nu. "Zau ca intelegeam votul bisericesc de blam daca Eva il viola pe Adam. Sau macar daca il hartuia sexual." Daca asta ar fi venit de la Oana Zavoranu, nu m-ar fi mirat, dar asa, se sparie gandul. Socanta este si ierarhia de valori a autoarei. In ultimul capitol, Nicola face un pomelnic al celor pe care ii admira. La gramada, ii regasim in topul personal pe Mircea Badea, Cartarescu, Ion Cristoiu ("cea mai marcanta personalitate a presei din ultimii douazeci de ani"), Bobby Paunescu, Serban Mihailescu alias Miki Spaga, Dan Bittman, Aurora Liiceanu, Bogdan Olteanu ("cumva, candva, va scrie istorie"!!!), familia Nastase, Andreea Marin, Nichita Stanescu, Dan Capatos si tot neamul lor cel adormit. Toata aceasta ciorba de nume, la care adaug cuvintele de lauda venite de la Mihaela Radulescu, Marius Tuca si Floriana Jucan, in prefata & postfata cartii, dau de gandit. Ori Nicola si-a facut prieteni noi, iar parintii ei ar trebui sa stie, ori ca trece printr-o grava criza de identitate si simte nevoia sa se revendice de undeva. Insa chiar si cand porti masura 34, leganatul pe tocurile-cui ale literaturii s-ar putea sa se lase cu o scranteala. Daca nu cumva asta deja s-a intamplat.
Putin background
Mihaela Nicola si Zoltan Szigeti au plecat acum doi ani de la Ogilvy fara prea multe explicatii. Presa vremii (www.hotnews.ro, 4 martie 2005) consemneaza ca ar fi plecat "din cauza asocierii cu PSD. (...) Este vorba de contracte in valoare de cateva milioane de euro pentru publicitate guvernamentala, care au fost puse in legatura cu serviciile facute PSD-ului in calitate de persoane fizice sau prin agentii de publicitate neafiliate companiei. Ogilvy Romania a obtinut fonduri guvernamentale pentru diferite campanii de promovare a unor masuri sociale sau servicii de alt tip. Conform ultimului numar al saptaminalului “Capital”, Mihaela Nicola s-a numarat printre oamenii de imagine ai PSD, impreuna cu un numar de angajati ai Ogilvy Romania. O alta informatie neconfirmata, pe care “Evenimentul zilei” o preia in lipsa unei explicatii oficiale din partea Ogilvy, se leaga de nereguli financiare constatate la celebrul grup de publicitate." Intelegem in felul acesta de ce Miki Spaga este un mare domn, iar Adrian Nastase un mare scriitor.

Fie ca

Mesajele de tip FIE CA au cu siguranta o utilitate: te ajuta sa-ti recompui baza de date cu contacte pierdute, in caz ca intre timp ti-ai pierdut telefonul mobil. Profitati de ele. Pentru colectie, astept sa-mi spuneti cel mai FIE CA mesaj de Craciun/Anul Nou pe care l-ati primit. Acum sau dupa.

BD in Piata Universitatii

Am inceput sa am indoieli legate de politistii veniti sa apere Capitala din cel putin un motiv: potentiala lor inrudire cu minerii veniti "sa apere institutiile statului"**. Noroc ca este iarna si in felul acesta nu ni se mai poate spune ca au venit sa planteze flori in Piata Universitatii. Sa fi venit la impodobitul brazilor?

** "Deci este vorba de nişte oameni care au comis actele de violenţã din 13 iunie, care au generat inclusiv reacţia minerilor şi a altora, care au venit sã apere instituţiile statului puse în pericol şi agresate, şi vandalizate de aceşti indivizi, care acum o fac ei pe victimele" (Ion Iliescu, interviu la BBC cu Mircea Zamfir)

A fost sau n-a fost, aceasta este intrebarea

... In zilele noastre asa ar fi sunat, poate, intrebarea hamletiana. V-as intreba, putinii mei cititori, la voi a fost sau n-a fost?

BD la oras

Am prieteni din provincie, care pur si simplu urasc Bucurestiul. Vin, isi vad de treaba si nu zabovesc niciun minut in plus. Ii oboseste aglomeratia si gasesc orasul peste masura de murdar. Acuma, stiindu-i pe ei, ma-ncearca niste curiozitati in legatura cu politistii-supliment cu care ne-a cadorisit Mosul de sarbatori in ideea unui trafic omenesc: cum li se pare orasul? cat de repede obosesc? si-au facut multi prieteni? Si nu in ultimul rand, prietena mea intreaba: sunteti aceiasi din '92 de la concertul lui Michael Jackson? Iar eu va-ntreb: sunteti aceiasi de la francofonie, de anul trecut? In locul autoritatilor as planta exact aceiasi politisti veniti cu ocazii precedente, pentru ca in felul asta locuitorii Bucurestiului sa faca mai placuta sederea organului in Capitala. Ar fi, nu-i asa, the beginning of a beautiful friendship.

Commentezi?

Lucian Mandruta explica pe la inceptul acestui an, intr-un articol din JN, de ce nu-si face blog. De facut tot nu si-a facut, dar de citit le citeste. Mai mult, cred ca si comenteaza. Sau daca nu el, altii cu siguranta: in cadrul agentiei de PR pe care a infiintat-o impreuna cu Camelia Voiculescu, Mandruta a angajat cativa baieti care oricum n-aveau altceva mai bun de facut si care acum stau si citesc ce se scrie pe net despre clientii agentiei (fie pe bloguri, fie pe diverse site-uri) sau despre competitie si intervin cu comentarii. Si treaba asta cica s-ar numi e-PR. Iar meseria lor ar fi aceea de commenteri, nu de bloggeri. Acuma ce sa zic, ca inovatie e misto, insa daca toti sunt scriitori la Dilema veche nu stiu, zau, ce fel de comentarii pot sa posteze. Adica mi-l imaginez pe Plesu sau pe Iaromira Popovici sau pe Magdalena Boiangiu comentand de zor pe bloguri, in timpul liber, pentru firma de PR a lui Mandruta & Co. Nu c-ar fi rau, dar costurile ar fi cam mari.

Stie cineva cine a zis asta?

"We'll go to Bering Sea, be in love and never die"

"Germancele" au luat bronzul

Echipa de handbal a Romaniei a pierdut dramatic finala mica cu Germania (35-36). Comentatorul ragusit nu mai nimerea cuvintele ("germancele"; normal, daca pe ale noastre le cheama romance, pe ale lor nu poate decat sa le cheme germance!), iar antrenorul roman Gheorghe Tadici a dat vina pe arbitraj. Dincolo de aceasta meteahna romaneasca, l-am vazut pe Tadici cand meciul inca se mai juca. Figura lui nu transmitea decat dezamagire si resemnare, ca si cand meciul fusese pierdut. Asta desi mai erau de jucat destule minute si desi echipa Romaniei inca mai avea un mic avantaj. De partea cealalta, "germancele" au facut corp comun si si-au unit ultimul strop de energie, mangaiate de antrenorul lor. Incrancenarea si, parca, rautatea antrenorilor romani am vazut-o si in alte sporturi, la gimnastica, de pilda. Mereu ma-ntrebam cum de mai pot continua bietii sportivii fara ca cineva sa le spuna o vorba buna. Ca sa inchei, pentru ca numai la sport nu ma pricepeam, daca de capitolul pregatire fizica are cine sa se ocupe, cu psihicul suntem departe. Am vazut asta si cand Steaua a pierdut meciul cu Middlesborough, cand nimeni nu mai credea c-o sa lase sa-i scape victoria. Nu stim nici sa pierdem, nici sa castigam. Pentru asta exista psiholog.

Unul rasare, altul dispare

La Curtea sticlarilor a aparut un pub nou: Curtea berarilor. Locul e atat de nou ca inca mai miroase a lemn nou, iar chelneritelor nu le-a disparut inca zambetul de pe fata. Berea e ieftina (3,5 lei Timisoreana halba mica), iar toaletele curatele si cu hartie igienica. De pe geam, ninsoarea l-a facut pe Scoop sa se creada in vacanta, la Sighisoara sau Sibiu. Ca voi toti, Scoop mai are o saptamana de munca silnica, dar, dupa cum bine au descoperit cercetatorii britanici, creierul lui e deja in vacanta. Celor care intrati cumva mai devreme in vacanta, le recomand sa dea o tura pana-n Web, care-si traieste ultimele zile. Proprietarii vor sa vanda, iar chiriasii n-au bani sa cumpere. Nu vom uita acolo cateva seri cu muzica electro si cu imagini din Printesa Mononoke. Creatorul Web promite sa gaseasca alta locatie. Daca e Web, pe www loc este garla.

Portret de alegator

Scena 1. V se trezeste pe la 5, face cafeaua pentru el si pentru nevasta inca activa, scoate cainele la plimbare timp de o ora sau o ora jumate atunci cand nu e prea ger, se intoarce acasa si se culca pana pe la 9-10. Doarme el, doarme si cainele. Se trezeste de-a binelea, da drumul la televizor, mai bea o cafea, mai fumeaza cate o tigara, cam din jumatate in jumatate de ora, mananca si se culca la loc. Televizorul merge. Pe ecran se perinda: Mircea Badea, Nety Sandu, Busu, Elodia in reluare, revista presei si ceva stiri sportive. Ca prin vis, V pipaie telecomanda, ii zareste pe toti si zambeste multumit: sunt cu totii acolo. Cainele casca. V se trezeste iar, iarasi o tigara, poate o bere daca se gaseste prin casa, spala vasele. Televizorul merge. V sta. Acele ceasului se invart: parca ieri a fost ultimul episod din Tanar si nelinistit, ce s-o mai fi intamplat cu Brad, ce inmormantare frumoasa a avut Dobrin, Cioaca e sigur vinovat. Imaginile se succed ametitor. V se prabuseste pe fotoliu, cu ochii tintiti in televizor, un firicel de saliva i se prelinge in coltul gurii: e fericit. Cu un ultim efort, strange spasmodic telecomanda si voteaza: Alexandru Arsinel, cel mai bun actor.

Intermezzo. "Noi vindem companiei Coca-Cola timpul creierului uman disponibil. Creierul vostru este cumparat. Creierul vostru nu mai are timp. Capul vostru e plin cu pasari moarte." (Patrick Le Lay via Chloe Delaume, Locuiesc in televizor, editura Art, 2007).

Scena 2. Duminica. V si nevasta au musafiri. Musafirii intra in casa, sunt poftiti pe fotolii, in fata televizorului. Pana fierbe mamaliga, musafirii si familia V fac schimb de impresii. Nimic despre copii, despre familie. Elodia, Columbeanu, Tariceanu si parca Gigi Becali. Se misca incolo si-ncoace, gazda asterne fata de masa, V aduce farfurii si tacamuri, un musafir taie painea, celalalt impacheteaza servetele. Nu se privesc. Cu totii se uita la televizor. Se asaza la masa, sorb dintr-o supa delicioasa, in timp ce privesc la televizor un meci de Liga. De la etajul sase se aude un tanguit. "E balada Elodiei", zice V, am auzit-o si eu azi-noapte. Tacere. O secunda lingurile se opresc din mestecat. Privirile raman totusi in televizor. (...) Doua ore mai tarziu, musafirii si gazdele sunt certate si bosumflate. Nu s-au inteles cine sa tina telecomanda cat erau ocupati cu mestecatul si, din gresala, cainele a apasat un buton si a votat: Gigi Becali, locul doi, categoria politicieni.

Final. "Dupa cum bine stiti, problema este ca aveti capul plin de pasari moarte." (Chloe Delaume)

Si asa au iesit Zece pentru Romania. In direct si in reluare, la Realitatea TV.

Demisii la Newsin

Cinci jurnalisti de la NewsIn au demisionat ieri, ceea ce confirma haosul si nemultumirile din redactie. Umbla vorba ca problema ar fi editorii, nu ziaristii. Doar ca de plecat pleaca doar unii, nu si ceilalti. Zoso.ro si subiectiv.ro dau amanunte.

DJ Carta

Via www.alexradescu.ro, aflu ca Microsoft a avut un eveniment in cadrul caruia Cartarescu a dat autografe pe versiunea integrala a Orbitorului. Originala initiativa companiei, dar incepe sa-mi fie frica pentru Cartarescu sa nu ajunga cumva un fel de DJ pe la petreceri mondene, la concurenta cu Bianca Brad. Singurul lucru care ma face sa sper ca putinele noastre elite culturale vor sta pe-acasa este ca, din pacate/fericire, putini au indrazneala Microsoft.

22 pentru Romania

Alexandra Noica-Wilson, spuneam intr-un post recent, nu si-a mai vazut tatal decat de trei ori dupa ce a plecat cu mama si fratele in Anglia. Cei doi se reintalnesc, in Romania, pe raftul bibliotecii mele! Este binecunoscut proiectul lui Constantin Noica de a descoperi 22 de tineri geniali, cat doua echipe de fotbal, care sa fie antrenati din punct de vedere intelectual vreme de doi ani, dupa care sa fie trimisi sa-si desavarseasca studiile sau sa-si admita limitele. Era convins ca se poate si ca e pacat de irosirea inteligentei prin catune uitate de lume. "Daca am putea gasi samanta cea buna! Douazeci si doua de boabe numai!" Tot Noica ne pune pe ganduri cand vorbeste despre modelul Cantemir in cultura romana. Ce spune el? Pornind de la o carte pe care ar fi trebuit s-o citim in scoala, Descriptio Moldaviae, Noica face o demonstratie simpla. Cantemir, spune el, era impotriva felului nostru de a scrie. Adica normal i s-ar fi parut carturarului sa vorbim cu verb la urma, precum germanii, pentru ca in felul acesta am fi avut timp sa ne pregatim ideea. Asa, frazele noastre sunt niste carpeli: mai adaugam un atribut colea, un complement dincoace si gata-i fraza. Or cineva care se exprima peticit, nu poate decat sa gandeasca la fel. Pornind de la Cantemir, Noica ajunge la idealul in cultura romana: Cantemir, Eliade, Enescu. Dar, atrage el atentia, toti acestia si altii ca ei, au putut sa scrie si sa spuna despre orice fara sa exceleze in nimic. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca idealurile noastre in cultura sunt lautaresti. Ca avem idoli care canta dupa ureche despre aproape orice, iar tot ce putem face este sa ne resemnam, desi la Noica nu a existat niciodata resemnare, cu gandul ca avem o cultura care sta sub semnul lui a fost sa fie, va fi fost sa fie, va fi fiind. Nimeni nu-si permite sa se joace cu asa verb serios! Cum ar veni, avem potential, ceea ce e bine, dar niciodata nu vom putea sa finalizam. Prin urmare ramanem o vesnica tanara speranta. Mai mult, in Despre lautarism, Humanitas 2007. Dar si mai bine zice Andrei Terian aici http://www.zf.ro/print_153457.html.

Branduri de (la) tara bune pentru export

Agentiile de branding care au terminat cu marile corporatii si cu brandingul de tara sa faca bine sa stie ca ar fi ceva brand ascuns prin glodul stradutelor desfundate de tara: "Oamenii din Voinesti stiu ca marul de Voinesti e al lor, dar nu vad cum ar putea sa-l puna la treaba. Deocamdata e vazut mai mult ca o cheltuiala care s-ar putea transforma intr-un profit(...)." Marul de Voinesti, mai tare ca cel de Apple si aproape la fel de vechi ca marul lui Adam.
Dilema veche, 13-19 decembrie 2007, dedica un numar Brandurilor locale, cum ar fi: Lapte (de Dorna, de Rarau, Cedra de Apuseni), iaurt (Cedra, Napoca), lapte batut (de Harghita), cas (de Oas, de Alba), branza (de Moeciu, de Dorna), cascaval (de Rucar, de Dobrogea, de Rarau), salam (de Sibiu) si carnati (de Plescoi), paine ardeleneasca cu cartofi, paine cu coaja batuta, covrigi (de Buzau si de Brasov), placinta dobrogeana, magiun (de Raureni, de Topoloveni), tuica (de Zetea, Mediesu Auriu, Buzau, Zalau), horinca (de Maramures, de Seini), palinca (de Bihor, de Rieni, Romaneasca).

Stiati ca...?

Valentina Baicuianu (foto), ex-Coca Cola, s-a mutat la Philip Morris, dupa plecarea Simonei David, acum la Provident Financial. Succese!

O sindrofie de la care targetul a lipsit

Nici nu apucaram bine sa buchisim b-r-a-n-d ca deja visam la super/hiper/megabrand. Saptamana trecuta, niste indivizi din Anglia au aterizat la Bucuresti ca sa inmaneze premiile Superbrands. Superbrands asta (http://www.superbrandsromania.com/) este, chipurile, o recunoastere pentru bla bla bla. Daca ati fi fost la gala, ati fi vazut aceeasi lume din business care da pe din afara deja. In seara cu pricina au mai fost vreo doua-trei evenimente paralele si toata lumea era grabita sa prinda cate putin din fiecare. Pariez ca, de pilda, Razvan Mazilu si-a trimis macar varful pantofului sa ciocaneasca nitel podeaua si pe la un alt eveniment, ca Bianca Brad si-a fluturat genele incarcate de rimeluri si pe la alta sindrofie cu program ceva mai prelungit fix in aceeasi seara. Stiu ca e greu sa vii cu idei proaspete in permanenta, iar BDR Associates, organizatorul serii, nu straluceste la capitolul asta, insa daca tot plimbam aceeasi lume mica de la o sindrofie la alta, macar s-o tinem treaza. Cum dadeam de banuit mai devreme, Superbrands se pare ca e un proiect importat de vreun an de zile. Cei care au vrut sa-si cumpere titlul de superbrand au platit ceva bani si au livrat marfa, care a fost inclusa intr-un catalog. Practic, partea care a gestionat proiectul in Romania (se pare ca tot BDR...) n-a facut niciun efort, pentru ca textul si fotografiile din catalog au venit de-a gata, ba mai mult, au si incasat bani contra orgolii. Cand zic niciun efort, apai chiar niciun efort: texte aruncate in pagina, mult spatiu alb care da un indiciu asupra creativitatii realizatorilor, poze sarace care ilustreaza un capitol sau altul. Daca tot au fost inclusi in catalog, cei de la Publimedia (ZF si Business Standard) puteau sa dea o mana de ajutor ca produsul sa arate mai acatarii. Nu este clar cum s-a facut selectia superbrandurilor, criteriile fiind pur speculative. Adevarat ca a existat un asa-zis juriu, insa cand din el fac parte oameni care reprezinta companii incluse in catalog, credibilitatea clasificarii cade din start. Toate partile implicate au acceptat jocul: organizatorii s-au prefacut ca respecta participantii, realizatorii catalogului s-au prefacut ca scot o carte buna, care umplea un gol in piata, juriul s-a prefacut ca jurizeaza, iar premiantii s-au prefacut ca au luat un premiu. Toti isi vor trece pe materialele de prezentare un premiu in care nu cred nici ei si nici mica noastra comunitate de business, dar poate ca targetul este in alta parte. Nu stiu targetul unde este, dar sigur se simte o acuta nevoie de recunoastere din alta parte. Din strainatate! Partea buna este ca vreun an sau poate doi, organizatorii de evenimente si firmele de PR vor sta linistiti pentru ca vor avea concept.

Sa mai si citim

Dilemateca de decembrie ii intreaba pe cativa oameni de litere ce carte ar face cadou de Craciun. Unii isi recomanda propria carte, altii carti la moda, iar altii carti surprinzatoare. Dar cum inainte mult mai este, zic sa mai si citim inainte sa cadorisim. O lectura numai buna pentru o calatorie cu trenul zapezii pana la Sinaia ar putea fi carticica Alexandrei Noica-Wilson (Treziti-va, suntem liberi!). Fiica a lui Constantin Noica, autoarea relateaza momentul emigrarii din Romania alaturi de mama si fratele Razvan (azi Pr Rafail Noica), despre vacantele minunate pe care le-a avut la Campulung Muscel, unde Noica avea domiciliu fortat, dar si despre jocurile din satul prapadit de langa Bucuresti unde se vazusera nevoiti sa locuiasca. Provenind dintr-o familie cu radacini nobile, doamna Wilson- Noica ne poarta in timp, la Sinaia, inainte ca fosta "Perla a Vaii Prahovei" sa devina locul de prost gust, accesibil oricui, de astazi.
Dupa plecarea din Romania, autoarea avea sa-si vada tatal de trei ori, de doua ori acasa, in Anglia si o data la Paris. La Paris a fost un regal, dat fiind ca a fost martora la intalnirea celor trei titani: Noica, Cioran, Eliade. Amintirile despre Noica si despre Romania sunt de o tandrete induiosatoare. Sa vedem cum manca Noica niste cartofi prajiti cruzi, gatiti de fetita de sapte ani: "Cu politetea desavarsita care il caracteriza, tata i-a mancat pe toti, declarand ca sunt foarte gustosi. Imi aduc aminte cu atata dragoste de acele momente, de dezamagirea pe care am incercat-o eu si de imperturbabila politete aratata de tata, incat, dupa atata vreme, inca mi se strange inima de emotie..."
Cum zic, numai buna de citit intr-un tren de placere. A, iar daca ajungeti la Sinaia, uitati-va atent dupa doua vile frumoase: Vila Carola si Vila Wendy. Intaia e usor de reperat, a doua s-ar vedea daca s-ar indeparta zugraveala. Vila Carola a fost proiectata de Wilhelm Doderer, arhitectul de la Peles. Frumos, nu?

La targ

Am fost cuminte anul acesta, asa ca poate Mos Nicolae se vorbeste cu Mos Craciun si pun mana de la mana sa-mi aduca un aparat foto. Asa as putea sa povestesc mai bine cum e cand e targ la MTR. Pai cum sa fie? Noroc c-am ajuns devreme si ca nu venisera oamenii aia care se calcasera in picioare cu o seara inainte, la bradul de la Unirii. Dar cand am iesit chiar cred ca am vazut cativa la coada la bilete, si mai cred ca am vazut cativa care dadeau din coate la coada la sarmale. Printre ei doua bucati colege de scoala generala. Mi-au placut niste globulete de ceramica si un linguroi pictat, care vor lua cu siguranta drumul strainatatii pentru ca din darnicia lui, Mosul trebuie sa duca si la altii. Si mult kitsch si multa aglomeratie, iar unde e aglomeratie e si multa transpiratie, insa una peste alta locul e viu. Pe www.alexradescu.ro se pot vedea poze.

O, brad urat II

cea mai proasta miscare din viata mea am facut-o sambata seara, cand am decis sa ies din casa. voiam sa prind ce mai ramasese din festivalul de film francez. ei, bine, ca sa ajung la cinema, a trebuit sa tai multimea adunata la bradul de la unirea. misiune imposibila. n-am reusit decat cu greu sa ma smulg din multimea care se misca asemenea unui tzunami. in cele din urma, valul urias (dupa unii 70.000, dupa altii 100.000 de oameni) m-a scuipat in magazinul unirea, in care am stat inca vreo 2 ore, pentru ca nu mai aveam pe unde iesi. as vrea sa vad acuma ce comunica millennium. sau videanu. or both.

Istoria, ce desen animat

Cine a zis ca trebuie sa spui lucruri serioase cu fruntea incretita si sa faci filme cu teme mari in forme neaparat impunatoare? Marjane Satrapi isi povesteste viata intr-un desen animat, care inghite si ceva capitole de istorie recenta, de prin anii '70 si pana prin '90. Ajunsa in Occidentul liber, Marjane isi refuza libertatea din cauza unei banale povesti de amor, asa cum mai tarziu pleaca din nou spre lumea libera, in urma unui "banal divort". In Occident sau acasa, in Iran, Marjane ramane un spirit liber. Cu o mama care ar prefera-o mai curand independenta decat casatorita si o bunica cu sani mirosind a iasomie, Marjane nu avea cum sa fie altfel. Persepolis a primit premiul juriului la Cannes. L-a votat si Scoop aseara cu maximum de stele posibile, 5. Scenariu si regie: Marjane Satrapi & Vincent Paronnaud, de vazut in cadrul Festivalului filmului francez, 26 nov.-2 dec., in Bucuresti http://www.culture-france.ro/fra/interior_activites_fff.htm

Intrebare

Jurnalistul Cristi Sutu de la Cotidianul are blog pe care scrie tot ce ii ramane dupa inchiderea ziarului. Ce scrie acolo nu prea ar intra in ziar. Ce-nseamna asta? Carevasazica la Coti e cenzurat? Au ziaristilor nostri nu le mai e suficient sa foloseasca forme de expresie/exprimare organizate? Cine pierde, cine castiga? Castiga Sutu mai multi cititori pe blog, devenind astfel brand, si pierde Cotidianul nu stiu cati cititori? Sau Cotidianul castiga un numar infim de cititori atras de noul brand? Nu cred nici una, nici alta. Dar imi vine greu sa cred ca si asa, pe blogul lui personal, lui Sutu ii da mana sa dea informatii hard.

Mere rosii

E unul din cele mai frumoase fructe. Dar, Doamne, ce zgomot scoate! Ar trebui interzis

Deschis 24 din 24

Dupa modelul buticului de cartier, exista oameni deschisi 24 de ore din 24. Sunt acei oameni care chiar daca fizic dorm, avatarul lor e treaz. Sau muncesc, dar sunt pentru tine la datorie. Ii gasesti online zi si noapte, cu diverse statusuri istete gen nu ma deranja decat dupa ora 12. De regula (sa zicem in proportie de 90%), oamenii astia sunt si cei mai tristi, cei mai singuri, cei mai putin ocupati. E un fel de a-si demonstra ca n-au fost cautati pentru ca, normal, ei au fost cei care au anuntat ca sunt ocupati. Sigur, mai e categoria istetilor, a alora care au statusuri pline de subinteles, facuta sa te puna pe ganduri: mi-e si mie adresat? Mai sunt cei cu adevarat ocupati, dar stau online si te frustreaza ca-i vezi dar nu poti vorbi cu ei. Zilele astea mi-aminteam de perioada cand n-aveam in casa decat telefonul fix si imi ajungea sa nu ratez nicio intalnire si eram de gasit pentru toata lumea. Acum nimic nu mai e de ajuns sa fii gasit. Daca suni pe mobil, omul e intr-un "meeting", daca il suni acasa, e la serviciu, pe fixul de la serviciu slabe sanse sa ajungi la el, pe messenger iti zice ca e busy sau stepped out. Inca n-am auzit, dar cred poate ca o sa vina cineva sa propuna Ziua fara calculator sau Ziua/ora fara telefon mobil. Sa vedem ce se-ntampla.

Fata lui tata

Charlotte Gainsbourg nu este numai fiica celebrilor sai parinti Serge Gainsbourg si Jane Birkin (Je t'aime moi non plus, daca mai era nevoie), ci si castigatoare a catorva premii, din care vreo doua Cesar-uri. A devenit celebra mai ales dupa ce a jucat rolul Jane Eyre, in regia lui Zefirelli. "I'm very square," spunea intr-un interviu pentru Telegraph. Da, e ascutita, colturoasa si foarte mica- petite- cum ii spun francezii (cf revistei Celebrity Sleuth, masurile ei sunt 32-24-37!!), iar rochii flamboiante poarta numai in filme, pentru ca in rest poate fi vazuta doar in jeansi. Am vazut-o azi in Nuovomondo si mai prin vara in The science of sleep (Arta viselor) a lui Michel Gondry. Canta la pian si deseneaza, insa afirma ca n-are pic de talent. De parca ar fi dupa ea.

Lumea noua

La 1922, Desdemona si Lefty coborau muntele Olimp inarmati cu o cutie de viermi de matase si se imbarcau pe puntea Giuliei. Bithynios, mica asezare montana de numai o suta de locuitori din Vestul Turciei purta din nou fes, dupa o oarecare perioada de independenta. Dar nu doar de asta pleaca cei doi. Intre ei se nascusera sentimente care nu-si au locul intre un frate si o sora si, da, in Lumea noua despre care citisera in corespondenta rara cu verisoara Sourmelina din Detroit, le-ar fi fost simplu sa-si ascunda identitatea si sa-si consume pana la capat dragostea vinovata. La bordul Giuliei, Lefty o curteaza pe Desdemona ca si cand atunci ar fi cunoscut-o pentru prima oara, iar cuplul ajunge centrul atentiei sutelor de imigranti care privesc cu intelegere idila infiripata pe Ocean. Totul decurge conform canonului, iar cu numai cateva zile inainte de a pasi pe Ellis Island, cei doi devin sot si sotie. Dincolo de povestea pseudohermafroditei cu 5-alfa reductaza, Middlesex a lui Jeffrey Eugenides vorbeste si despre imigratie si despre cum s-a construit America. Episodul curtatului se va repeta si in Lumea noua (Nuovomondo, 2006, regia Emanuele Crialese). De data aceasta un italian si o englezoaica amestecata printre italieni care viseaza ca odata ajunsi in Lumea noua, vor inota in rauri de lapte, vor pescui morcovi uriasi, iar bulbii cepelor vor fi cat casa. Intr-o viziune nemodificata genetic, asa visa si tiganul lui Ion Budai-Deleanu ceva mai devreme si, in comunism, personajele lui Cartarescu din Levantul. Scenele de reverie sunt amestecate cu saracia lucie. De pus la presat macar cateva imagini: satul italian stancos de la inceput, cu oameni ducand un trai chinuit printre pietre (alt Olimp!); scena plecarii vaporului catre America, cu o multime tacuta care priveste la cei pe care ii vede pentru ultima oara si una care nu stie incotro merge, pe fondul zgomotului teribil al masinariei cu aburi; momentul cand bunica tace si-i transfera vocea nepotului, hotarand astfel ca se va intoarce singura acasa, iar nepotul va ramane alaturi de ceilalti in America, intr-o viata noua; si inca o scena cu doua tabere care se privesc in tacere: barbati americani asteptandu-si mireasa de pe continent, dezamagire de o parte, dezamagire & umilinta de alta la momentul cand vad cine e alesul, cunoscut pana atunci doar din poza retusata. Trierea de pe Ellis Island aminteste ca istoria doar se coafeaza putin: daca la inceputul secolului America ii alegea pe cei sanatosi, buni de munca, cu ceva abilitati, astazi ii alege pe cei destepti, performerii, varfurile. Din cand in cand e util un refresh al memoriei, pentru ca multi au uitat de unde au plecat. Sau nu mai vor sa stie ca am vaslit candva in aceeasi barca. Capisci?

Serile filocalice

Pr Teofil Paraian a vorbit aseara la Facultatea de Teologie din Bucuresti, in cadrul Serilor Filocalice. Un amfiteatru arhiplin, revarsat pe holul de la intrare. Cei care n-am apucat sa-l ascultam de aceasta data, speram sa revina curand.

ziarele se uita la televizor

articole intregi de ziar facute dupa emisiuni de la televizor. redactii intregi si-au pierdut cheful de umblat dupa stiri si butoneaza telecomanda doar-doar o pica vreo stire. televiziunea face agenda presei, geaba vii cu comunicatul in toate ziarele "centrale" ca raul a fost facut. daca ziarele nu scriu, cititorii incep sa-si scrie propriul ziar. sa vedem ce-o iesi din asta. am inceput sa ma prind in joc.

de ce nu si invers

astept sa vina ziua cand cd-urile, excursiile in strainataturi, minicoopurile sa apara la oferta cu ziarele. de exemplu, cumperi o masina miercuri, primesti gratuit jurnalul national. cumperi o excursie in tenerife, primesti premiu ziarul adevarul. cumperi ultimul album Britney Spears, numai vinerea, la oferta cu gandul. v-ar placea, domnule CTP?

primul comentariu

azi am vazut ca am un comentariu. ce emotie greu de stapanit!!! deci cineva citeste. deci cuiva i-am starnit interesul. blogul asta e contemporanul lui marius tuca si-al CTP-ului. si ca astia doi, e suparat pe publicitate, nu vrea publicitate, de aceea se incapataneaza sa nu se promoveze. in fine, dupa ce am amanat placerea o zi intreaga, misterul s-a dezlegat. un anume crescent imi scrie in portugheza. am dat pe google language tools si am gasit si traducerea. era genul de spam. nu stiu cum de s-a gasit sa faca spam pe un blog cu zero trafic. poate ca si ambitia lui este aceeasi cu a mea: zero clienti.

mmd, pazea!

pe www.premiumpr.ro/blog, Sorana Savu povesteste nonsalant intr-un post intitulat Noi la Starbucks şi Starbucks la noi despre cum i-a invitat pe cei de la S. la ei la agentie sa povesteasca, la o cafea, despre cum e cu traficul bucurestean. "mai în glumă mai în serios, ne-am despărţit rugându-i să organizăm nişte “rapoarte trimestriale” măcar, ca să reuşim într-un an să trecem prin toate cele 15 sortimente de cafea pe care le au în cafenele, la pungă," zice ea. Nu intamplator, Starbucks lucreaza deja cu o firma de PR, iar firma de PR este aceeasi de la care Sorana fugea acum cativa ani impreuna cu sotul & cu alti cativa clienti importanti, lasand mmd, caci despre ei vorbim, in fundul gol. i-a trebuit mmd ani buni sa-si revina, iar faptul ca au in cont clienti ca Starbucks o fi ceva. Tot respectul pentru Sorana, care pare sa fi evoluat foarte mult de la momentul mmd: fura la vedere, nu pe sest.

academician pe divan

prin 2003, Metallica intrase intr-o criza fara precedent. scandalul napster care determinase fanii sa iasa in strada si sa calce in picioare albumele legendarei trupe, problemele cu alcoolul ale lui James Hatfield, dar si plecarea din trupa a lui Jason Newsted pareau ca declansasera sfarsitul Metallica. insa cei 3 ramasi, adica Hatfield, Ulrich si Hammet gasesc puterea s-o ia de la capat. cum credeti? trupa a angajat un psihiatru care a stat impreuna cu ei timp de vreun an de zile, in toate momentele, puse pe pelicula si editate in excelentul documentar Some kind of monster. ce vreau sa zic este ca in aceeasi situatie mi se pare ca se gaseste astazi Academia Catavencu. Multi dintre cei de acolo au facut bani, dar si-au pierdut (interesul pentru) creativitate. O gasca misto, cand zic gasca ma gandesc la band, ca la trupele rock, a devenit business. Clasic. Multi din fostii ziaristi deveniti azi antreprenori frecventeaza gasti paralele. Pe unii asta ii mentine proaspeti. Pe altii, se pare ca le vlaguieste materia prima care i-a facut celebri: umorul. Aud ca Eugen Istodor pregateste un fel de istorie a Academiei. Foarte frumos, pentru ca Academia reprezinta un moment in istoria asta postdecembrista. Sper ca aceasta carte, daca s-o scrie, sa nu insemne statuia pe care altii si-o fac in timpul vietii. In locul lui Mircea Toma as reveni la meseria de baza, cea de psiholog, si i-as pune pe toti pe divan ca sa le rascolesc creativitatea.

o, brad urat

cam pe locul in care se zicea ca va creste catedrala mantuirii, in parcul de la unirii, a crescut un schelet metalic. azi putin, maine ceva mai mult. in sfarsit, am aflat si faptasul: millenium. pentru fapta savarsita, propun ca angajatii bancii cu acelasi nume sa faca 100 de zile in folosul comunitatii.

reclame

de acasa si pana la metrou am vazut cel putin patru panouri de reclama sau bannere cazute la pamant sau facute harcea-parcea de vant. dupa ce ca oricum agresau prin prezenta, acuma au devenit gunoi, mizerie ca tot ce traieste in bucuresti.

printre altele

cand esti nedormit e senzatia aia ca toate lucrurile sunt la limita. ca apesi claviatura computerului si degetele functioneaza pe post de ancora pentru corpul-balon, inaltat intre timp printre zmee. ti se maresc pupilele ca dupa injectia cu atropina dar in ciuda dimensiunilor tu nu vezi decat bule negre de parca ai pluti in acid coca-cola. intr-o zi de-asta iti vine sa le pui pistolul la tampla si sa le zici: dead-line!!!!!!!!!!

add to favorites

la ceainaria triangle d'or din bulevardul mihalache 92** (www.triangledor.ro), am baut un bourbon vanilla (mmmmmmm!) intr-o atmosfera calda chic. daca n-as fi fost asa de conservatoare, poate as fi incercat Perles D’Or, "perle de ceai verde, delicat culese si invelite una cate una in foita de aur"*. si daca as fi fost mai putin conservatoare as fi acceptat, poate, ca prezenta siglei de multinationala carbogazoasa chiar era necesara.

* Budistii atribuie aurului calitati afrodisiace, anti-stres, anti-inflamatorii.

** ai observat ca bucurestenii vorbesc ca si cand toata lumea ar fi din bucuresti?

a la reine astrid

mi-e pofta de http://www.ciocolatafrantuzeasca.ro/ Am rontait toata saptamana trecuta dintr-un bulgare din colectia (cum de nu ma mira?!) Plaque gourmandes: lapte, coaja de portocala, fistic si alune. Gustul e pe masura pretului: indecent. Prin urmare recomand a se merge numai in zi de salariu. Colega a achizitionat ciocolata 99%: amara & neagra ca pacatul. A, originalul se gaseste aici http://www.reineastrid.fr/

ceci n'est pas un blog

... ci o cura de slabire. Adica in locul unui patratel de ciocolata, 1500 de semne-cu-spatii pe noicanimeni. In locul unei prajituri, 2000 de semne-cu-spatii. Si tot asa. Uite-asa se-ngrasa blogul. Cand n-oi mai scrie, n-oi ca nimeni.